miercuri, 26 decembrie 2012

Traditii de Craciun.....



Astazi 26.12.2012, cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Ambrozie , în Parohia Stănești 2 s-au desfașurat o serie de activități legate de tradițiile de Crăciun si de hramul bisericii Sfântul Ștefan.






Inaugurarea ”Centrului Parohial pentru copii și tineret Sfântul Ștefan” de către Părintele Protoiereu Sabin Mâț  împreună cu Părintele Consilier Mirică Ioa Adrian și Parintele Țapardel Marius a fost momentul cel mai așteptat de copiii din grupul catehetic al Parohiei noastre.




Pentru ca ”dar din dar se face Rai” am împărțit și noi cu două familii nevoiașe cu mulți copii purcelușul pe care l-am primit din partea unui binefăcător , dar nu înainte de a participa la tăierea și la ”pomana” porcului împreună cu musafirii noștri de la Giurgiu.




Hramul bisericii Sfântul Ștefan a început în această seară cu slujba Vecerniei la care au participat invitatii noștri iar la final Părintele Protoiereu a ținut un frumos cuvânt de învățătură despre importanța acestei sărbători. 

 LA MULTI ANI TUTUROR..!!




marți, 18 decembrie 2012

IN ASTEPTAREA NASTERII DOMNULUI.....






Astăzi 16 decembrie 2012 la „Centrul Parohial pentru copii și tineret – Sfântul Ștefan”  tinerii din grupul catehetic „Alege Școala!”al Parohiei Stănești 2 au început pregătirile pentru marea Sărbatoare a Nașterii Domnului .


Toți cei prezenți, înarmați cu forfecuțe , au decupat formele ce aveau să devină  brăduți de Crăciun .
Chiar dacă nu avem un brad mare pe care sa-l împodobim, am confecționat  mulți brăduți cu stea în vârf  și astfel  ne-am  creeat  o pădure de brăduți numai a noastră.

VA ASTEPTAM CU DRAG sa impodobim bradutii de Sfantul Stefan cand va fi hramul bisericii......



 

SFANTUL NICOLAE - OCROTITORUL NOSTRU



             In fiecare an in ziua de 6 decembrie avem mare bucurie - este hramul bisericii Parohiei Stanesti 2.
          Si anul acesta am serbat asa cum se cuvine ziua Sfantului Nicolae incepand cu vecernia din ziua de 5 decembrie la care au participat mai multi preoti si continuand cu manifestarile din ziua hramului.


           Credinciosii au participat in numar foarte mare , iar spre sfarsitul Sfintei Liturghii biserica a devenit neincapatoare atunci cand au intrat toti copiii de la gradinita si de la scoala din sat.
           Cei mai mici dintre crestini ne-au incantat cu un frumos moment artistic dedicat Sfantului Nicolae.
          Toti copiii au primit daruri din partea Parohiei , iar credinciosii au participat la masa de hram unde am servit cu totii preparate din peste.

 LA MULTI ANI !!



vineri, 30 noiembrie 2012

SFANTUL ANDREI


           Sarbatoarea Sfantului Andrei este foarte iubita de crestini si se bucura de ample manifestari in toata tara noastra.
           Si la Stanesti, primul chemat dintre Sfintii Apostoli, este cinstit in fiecare an cu multa bucurie atat de cei care au rude ce poarta numele Sfantului, dar si de ceilalti credinciosi.

            Nu am pierdut nici astazi ocazia de a petrece impreuna si am organizat o mica petrecere in jurul gratarului impreuna cu copiii din grupul catehetic "Alege Scoala!"al parohiei noastre.
           LA MULTI ANI TUTUROR ..!!!

duminică, 25 noiembrie 2012

SFANTA ECATERINA

  

      In Duminca a 30-a dupa Rusalii am avut bucuria sa cinstim pe Sfanta Ecaterina - fecioara cea inteleapta care prin cuvinte a reusit sa biruiasca rautatea si minciuna , trezind inimile celor care o ascultau spre primirea adevarului.
 

      In cadrul slujbei s-a citit si rugaciunea catre Sfantul Stelian - ocrotitorul copiilor , cel care este pomenit luni 26 noiembrie.

     LA MULTI ANI TUTUROR CELOR CE POARTA NUMELE SFINTILOR
 ECATERINA SI STELIAN !!
 
 
 
 
 
 

miercuri, 21 noiembrie 2012

Intrarea in Biserica a Maicii Domnului




         O sarbatoare mai putin cunoscuta si plina de moralitate, un exemplu mereu folositor pentru noi toti.
 
         Astazi, Sfintii Parinti Ioachim si Ana (Parintii trupesti ai Maicii Domnului) si-au respectat promisiunea de a darui lui Dumnezeu pruncul pe care si l-au dorit toata viata si nu reusisera sa-l aibe.
         Ajunsi la varsta batranetii fara a avea copii Ioachim si Ana se rugau tot timpul la Dumnezeu sa primeasca si ei un prunc , promitand ca vor multumi intorcand acest "dar" prin oferirea copilului pentru o viata in slujba lui Dumnezeu ( adica sa fie crescut si educat in Templu ).
 
         Daca au primit de la Dumnezeu ceea ce au dorit, iata ca au stiut sa respecte promisiunea facuta si la varsta de 3 ani au dus la templu fetita Maria, cea care avea sa primeasca marea misiune de a naste pe Hristos la vremea potrivita.  
 
         Exemplul Sfintilor Parinti Ioachim si Ana de recunostinta si respectare a promisiunii facute lui Dumnezeu poate sa ne ajute si pe noi sa multumim lui Dumnezeu si tuturor celor care ne ajuta intr-un fel sau altul. 
 
 
 
 
 
 
 

duminică, 11 noiembrie 2012

Pilda Samarineanului milostiv





       In aceasta a 25-a Duminica dupa Rusalii am avut ocazia sa primim exemplul de ajutor pentru "aproapele nostru" , dar si intreaga istorie a neamului omenesc de la caderea in pacat pana la intemeierea Bisericii Crestine in "Pilda samarinenului milostiv" care s-a citit astazi in toate bisericile la Sfanta Liturghie.


      Am fost bucurosi sa imbisericim doua fetite botezate care au fost insotite de parinti si de nasi si care au primit pentru a doua oara Sfanta Impartasanie.




    Miercuri 13 noiembrie incepe Postul Nasterii Domnului , iar sambata si duminica se poate consuma peste incepand din data de 21 noiembrie( Intrarea in Biserica a Maicii Domnului).


     DUMNEZEU SA NE DEA GANDUL CEL BUN PENTRU A TRECE CU FOLOS PERIOADA POSTULUI!!





miercuri, 7 noiembrie 2012

sâmbătă, 27 octombrie 2012

SFANTUL DUMITRU



   LA MULTI ANI TUTUROR SARBATORITILOR..!!

     Zilele de 26 si 27 octombrie ne aduc bucurie multa prin serbarea celor doi Sfinti Dimitrie - Dimitrie Izvoratorul de Mir si Dimitrie Basarabov (cel care are moastele la Bucuresti) - si mai ales prin manifestarile de amploare din Bucuresti unde vin crestini din toata lumea pentru a atinge moastele Sfantului Dimitrie cel Nou.

      De ziua Sf. Dimitrie Izvoratorul de Mir in parohia noastra au fost felicitati cei care poarta acest numa, iar celor adormiti le-au fost pregatite ofrande.



    Sambata, de ziua Sf. Dimitrie Basarabov, am serbat in numar mare , iar la finalul slujbei am servit cu totii sarmalute si peste.
        
Saptamana s-a incheiat foarte frumos, cu trei zile de sarbatoare in care ne-am rugat pentru vremuri mai bune.






luni, 22 octombrie 2012

DUMINICA A 23-A DUPA RUSALII



         "Mergi si spune tuturor CAT BINE TI-A FACUT TIE DUMNEZEU!" - acesta este indemnul pe care il da Hristos omului scapat de demonii care il controlasera ani multi. 
        Minunea vindecarii demonizatului ne prezinta dragostea Domnului fata de oameni si grija fata de suferinta fiecaruia , dar si  indiferenta celorlati  fata de demonizat si grija lor pentru bunurile pamantesti.


       Credinciosii au participat la Sfanta Liturghie, s-au impartasit si au servit din prinoasele pregatite.





duminică, 14 octombrie 2012

SFANTA PARASCHEVA



      Anul acesta sarbatoarea Sfintei Parascheva  a adunat credinciosii in biserica in numar mare deoarece viata Sfintei Parascheva a fost un exemplu de milostenie inca din pruncie , iar dragostea pe care au aratat-o enoriasii parohiei noastre la colecta pentru ajutorarea celor in necaz , apropie si inimile noastre de lumina dragostei Lui Hristos.



         Si astazi s-au impartasit cei care se pregatisera.

      O tanara crestina a fost imbisericita de nasa ei si a primit Sfanta Impartasanie.

     



duminică, 7 octombrie 2012

Duminica a 20-a dupa RUSALII


          Dupa o saptamana plina de activitate la biserica si la cimitir am lasat neajunsurile si treaba in grija lui Dumnezeu si ne-am hranit sufletul in biserica, la Sfanta Liturghie , de ziua Sfintilor Mucenici Serghie si Vah . Minunea Invierii fiului vaduvei din Nain - singurul fiu al mamei sale vaduva - ne-a intarit convingerea ca Dumnezeu cunoaste durerea fiecaruia si chiar si EL este alaturi de cei ce pierd pe cineva drag.

        Baietii din grupul catehetic au muncit cu spor la infrumusetarea bisericii "Sfantul Stefan" si lucrarile continua si saptamana aceasta.



        Cu ajutorul Primariei Comunei Stanesti am reusit sa amenajam a doua intrare in cimitirul Parohiei Stanesti 2 si au fost pavate cele doua intrari cu piatra concasata donata de domnul Cocean Anghel pentru ca accesul in cimitir sa se poata face si pe timp ploios.




        MULTUMIM   TUTUROR!!


luni, 1 octombrie 2012

REGULA DE AUR


     Sfanta Evanghelie din acesta duminica ne prezinta cea mai importanta regula de viata:"Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea ." Indemnul Mantuitorului pentru crestini incearca sa scoata egoismul si mandria din viata celor ce cauta linistea sufleteasca.

      Si in aceasta duminica am continuat colecta pentru repatrierea celor doi tineri decedati in Anglia.

      Luni 1 ctombrie ne vom ruga de ziua "Acoperamantului Maicii Domnului" pentru toti oamenii aflati in necaz , durere, lipsa si neputinta la slujba cand vom savarsi Acatistul Acoparamantului Maicii Domnului.




miercuri, 26 septembrie 2012

EVENIMENT TRAGIC


Un eveniment tragic a marcat viaţa unei familii din satul Stăneşti prin pierderea , într-un accident rutier , a fiicei de 20 de ani şi a nepoţelului de 1an şi doua luni. Accidentul s-a petrecut in Anglia unde  cei doi fuseseră chemaţi de tatăl copilului pentru internarea ce avea să repare o problema medicală majoră cu care se născuse micuţul.
Familia indoliată se află intr-o situaţie financiară precară, iar repatrierea trupurilor neînsufleţite costa foarte mult. În această situaţie singura lor speranţă a rămas la Biserică şi la ajutorul preotului în a sensibiliza inimile celorlalţi pentru a contribui cu sume de bani la acoperirea cheltuielilor pentru repatriere.



Copiii din Grupul Catehetic al Parohiei Stăneşti 2 , colegi cu sora decedatei , au acceptat să meargă impreună cu preotul Cîrstea Ciprian prin sat şi , spre bucuria tuturor, pe parcursul a numai 2 ore s-a strâns suma de 700 lei care au fost înmânaţi familiei indoliate.

Colecta pentru această familie va continua atât prin sat cât si la biserică.

Pentru cei care pot sa doneze in cont bancar:
BCR GIURGIU     pentru GAURA MARIANA
RO45RNCB0575110746050001    - PENTRU LEI
RO18RNCB0575110746050002    - PENTRU EURO






duminică, 16 septembrie 2012

RUGACIUNI PENTRU SCOLARI



         Astazi 16 septembrie 2012, in Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci , ultima zi din vacanta de vara , a fost dedicata celor care incepand de maine reiau cursurile intr-un nou an scolar.
 
 
       Bunicii si copiii au participat la Sfanta Liturghie , la Sfintirea Apei si la Tedeum pentru inceperea anului scolar , iar cei mai mici  s-au impartasit.


 
       La final au primit iconite si au servit fursecuri si suc.