sâmbătă, 29 martie 2014

ACTIVITATE PRACTICĂ CU COPIII DE DUMINICA SFINTEI CRUCI



         În a treia Duminică din Postul Mare , când toată suflarea ortodoxă cinsteşte Sfânta Cruce, în Parohia Stăneşti II copiii au fost antrenaţi în activităţi practice menite să încurajeze tânăra generaţie în  descoperirea sensurilor duhovniceşti ale Sfintei Cruci.
          Prima parte a activităţii a constat în colorarea fişelor cu Răstignirea Domnului Nostru Iisus Hristos  şi  afişarea celor mai reuşite  lucrări.

          A doua parte a activităţii a fost mai apreciată de copii deoarece   au urmărit un material  realizat in PowerPoint despre Sfânta Cruce  şi au căutat pe internet articole şi fotografii  despre această Duminică.

          Toţi participanţii au fost răsplătiţi cu reviste din partea parohiei.



vineri, 7 martie 2014

MANIFESTĂRI CULTURAL-ARTISTICE CU OCAZIA ZILEI INTERNAŢIONALE A FEMEII LA STĂNEŞTI



          În cadrul parteneriatului dintre Parohia Stăneşti 2 şi Scoala Gimnazială Nr.1 Stăneşti au avut loc astăzi  7 martie manifestări dedicate Zilei Internaţionale a Femeii la care au luat parte elevii claselor V-VIII sub coordonarea cadrelor didactice ale şcolii.

            Pentru a înţelege importanţa acestei zile, Pr. Cîrstea Ciprian a vorbit elevilor despre valoarea femeii şi a mamei  în istoria neamului omenesc, despre jertfa mamelor creştine din toate timpurile şi despre cinstirea Maicii Domnului ca mamă desăvârşită şi ocrotitoare a tuturor creştinilor.

            Programul artistic a debutat cu melodia „E primăvară,iarăşi primăvară” a artistului Tudor Gheorghe şi a continuat cu o avalanşă de poezii şi scenete interpretate exemplar de personaje rupte parcă din epoca lui Caragiale.


            În încheiere copiii au cântat şi au dansat pe melodia „De ziua ta”şi au fost felicitaţi de doamna director Bădoi Niculina.