luni, 9 martie 2015

DUMINICA ORTODOXIEI



        Duminica Ortodoxiei aminteşte de vremuri tulburi in Biserica Ortodoxă , asemănătoare celor pe care le trăim astăzi, în care se ducea o luptă atroce împotriva icoanelor în general , luptă încheiată în anul 843 la Sinodul de la Constantinopol când au fost condamnate toate învăţăturile greşite şi statornicirea icoanelor ca obiecte de cult.


          Această zi de biruinţă  a ortodoxiei, anul acesta a coincis cu ziua de 1 martie - prima zi de primăvară şi ziua în care toate fetele şi femeile sunt răsfăţate cu mărţişoare , motiv pentru care toate credincioasele prezente la Sfânta Liturghie au primit din partea Pr. Paroh câte un mărţişor şi urări de sănătate.





duminică, 15 februarie 2015

ÎNTÂLNIREA LUNARĂ A CERCULUI PASTORAL VIERU, ÎN PAROHIA STĂNEŞTI II



        În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi , când credincoşii se pregătesc pentru începutul postului , în parohia Stăneşti II a avut loc întâlnirea lunară a Cercului Pastoral Vieru din care fac parte preoţii parohiilor: Vieru, Izvoru, Gogoşari, Putineiu, Hodivoaia, Răleşti, Stăneşti I şi Stăneşti II.


          Spre bucuria credincioşilor prezenţi întâlnirea a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii în sobor sub conducerea Pr. Popa Gheorghe de la parohia Izvoru. În cuvântul de învăţătură, Pr. Cîrstea Ciprian - gazda întâlnirii, a subliniat importanţa faptelor bune şi a dragostei pentru aproapele în viaţa de zi cu zi şi efectele benefice ale postului. Toţi cei prezenti au primit din partea parohiei iconiţe cu Învierea Domnului.


          Referatul „Mărturii biblice şi patristice despre primele forme de organizare a comunităţilor şi parohiilor creştine” a fost susţinut de Pr. Cîrstea Ciprian de la Parohia Stăneşti II , iar discuţiile ce au urmat s-au axat pe probleme prectice întâlnite în parohii.






marți, 6 ianuarie 2015

MANIFESTĂRI PRILEJUITE DE SĂRBĂTOAREA BOBOTEZEI LA STĂNEŞTI

      

          Cel mai aşteptat moment din noul an la Stăneşti este ziua Botezului Domnului când tot satul participă la manifestările organizate cu acest prilej.

          După săvârşirea Sfintei Liturghii credincioşii din ambele parohii alături de preoţii au coborât la fântâna „Duduita” pentru a participa la Slujba de sfinţire a Agheasmei Mari şi pentru a duce acasă vasele cu Agheasmă din care vor gusta toţi membrii familiei.

          Tot la fântână, după slujba Agheasmei Mari, toţi stăneştenii s-au bucurat de spectacolul folcloric oferit de domnul deputat Nicolae Florian, dar şi de prăjiturile şi ţuica fiartă oferite de familia domnului deputat.


          Nu au lipsit de la manifestări nici elevii Şcolii Stăneşti care au fost însoţiţi de cadrele didactice.




vineri, 2 ianuarie 2015

COLINDE LA STANESTI




           Anul 2014 s-a incheiat cu bucurie in glasuri de copii si sunete de zurgalai. Copiii au plecat cu colindatul si cu sorcova, iar tinerii au mers cu Plugul imbracati in costum popular si cu urari de belsug si sanatate.

          In noaptea dintre ani ne-am adunat in biserica unde ne-am rugat, am ciocnit un pahar de sampanie si am asistat la focul de artificii.


duminică, 30 noiembrie 2014

DĂRUIEŞTE CUNOAŞTERE! DĂRUIEŞTE O CARTE!



          Proiectul „Dăruieşte cunoaştere!Dăruieşte o carte!” iniţiat de Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Giurgiu se continuă în Parohia Stăneşti II unde au ajuns 746 de cărţi din totalul celor donate în cadrul acestui proiect.

          În incinta Centrului pentru copii şi tineret „Sf. Ştefan” din parohie au fost aduse cărţile , au fost montate cele 4 rafturi donate de familia Puşcaş Stancu, iar de ziua Sfântului Andrei tinerii veniţi la biserică au aşezat  rafturile şi toate cărţile.

          Toate manualele şcolare primite împreună cu celelalte titluri vor fi donate Şcolii Gimnaziale Nr.1 din localitate în cadrul parteneriatului dintre Şcoala si Biserică.


          În vacanţe toate cărţile vor fi introduse în baza de date a softului pentru bibliotecă şi fiecare cititor va avea o fişă de lectură în format electronic.








duminică, 20 iulie 2014

ACŢIUNE SOCIALĂ DE SFÂNTUL ILIE ÎN PAROHIA STĂNEŞTI II



      Sărbătoarea Sfântului Ilie aduce în fiecare an bucurie în sufletele credincioşilor fiind un momentul în care se pot împărţi merele şi porumbul fiert  ca mulţumire pentru grija pe care Sfântul o are pentru roadele pământului.

          Pentru a aduce bucuria sărbătorii Sfântului Ilie şi în casele celor  mai săraci din parohie, tinerii di grupul catehetic al Parohiei Stăneşti II au strâns haine, încălţăminte şi alimente din parohie pe lângă cele aduse de preotul paroh din alte localităţi, le-au sortat şi le-au ambalat .





       Imediat după Sfânta Liturghie pachetele colectate au fost donate familiilor fără venituri printre care şi o familie cu cinci copii cu vârste cuprinse între 1 şi 7 ani care trăiesc din ajutorul social şi din alocaţie.






marți, 24 iunie 2014

ACTIVITATE CU COPIII DE SÂNZIENE LA STĂNEŞTI



         Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul este încărcată de foarte multe tradiţii populare care o fac foarte aşteptată şi iubită în popor.

          Pentru că am amintit în fiecare an de obiceiul confecţionării coroniţelor din spice de grâu şi flori de „drăgaică” , imediat după slujba vecerniei copiii din grupul catehetic al parohiei Stăneşti II au mers împreună cu Pr. Cîrstea Ciprian pe câmp pentru a culege spice de grâu şi flori de „drăgaică”.

          Întorşi la biserică au confecţionat coroniţe pentru toţi participanţii la slujbă ,au impodobit biserica şi au observat spicul de grâu care face peste 30 de bobiţe crescând dintr-un singur bob pus în pământ toamna.


          Toate coroniţele au fost primite cu mare bucurie de credincioşii prezenţi la slujbă , iar copiii au fost felicitaţi pentru efortul lor.